sunt albă la faţă?

Dimineaţă… weekend, ăăăh, nu vreau să mă trezesc, la la la.

Mă urc în maşină, ajungem la doctor. Mă minunez de cât de mare este spitalul. Nu cred că am mai mers acolo de când eram mică şi nu ştiu ce se întâmplase. Căutam chestia cu ortopedie, o găsim în fundul curţii.

Eu: de ce e spitalul mare?
Tata: pentru că e foarte mare.

Cum spuneam, intrăm, aşteptăm. Stăm două minute pe hol, intrăm. Mă descalţ, etc, se uita dubios – dar nu mă atinge – , îmi spune să mă duc să fac radiografie. Când m-am dus să-mi fac radiografie, îmi tremura piciorul ca naiba, m-am “tras în poză” cu piciorul, după am ieşit.

- Sunt albă la faţă? îl întreb pe tata.
- Neah, eşti gălbuie.

Bine, iar încep să fac glumiţe, să îi spun de cum şi-a băgat mâna în ghips Amalia, îi spun că nu au cum să-mi bage piciorul în ghips, pentru că nu e umflat, nu am vânătai, etc. După ce am primit radiografia, m-am dus din nou la cabinet. Am văzut un băieţel cu nişte ochi aşa de expresivi, îşi ţinea mânuţa care trebuia băgata în ghips şi îi tremurau degeţelele… Ne-am aşezat la rând şi după am mai văzut un băieţel care avea mâna în ghips şi râdea, era un bebel ceva mai încolo şi zicea “bebe, bebe!” şi maică-sa îi spunea ” Uite, mai e un bebe şi lângă tine!” la care băieţelul spune ” Mdaaaaaa… dar uite bebeeee! ” .
Am intrat, şi s-a uitat la ecografie şi….

ta-na-naaaa…

Am o entorsă de toată frumuseţea. Mi-a recomandat să stau acasă o săptămână, dar am spus că nuuu, că eu am teze ( bine, acu’ nici eu nu-s tocilară d’aia, da’ o iau razna dacă stau o săptămână singură ) şi m-a rugat să fac minimum de efort. Păi cum să fac eu minimum de efort, dacă zbor din clasă în clasă şi metrorex-ul intră în grevă?

Noi să fim sănătoţi!

Apoi am mers cu tata în Metro şi în piaţă, punându-i fel de fel de întrebări, care mai de care mai stupide (” De ce scrie mentă verde? Există şi mentă albastră? ” ). A promis că nu mai mă ia cu el. Am intrat în piaţă, mirosea a banane, apoi a mâncare de căţei, apoi a brânză, apoi a pateuri, apoi a mere. A fost interesant. Mi-am luat un skittles, pe care l-am devorat în 30 de secunde.

P.S. : de două ore mă chinui să scriu chestia asta minusculă, am intrat în “preparations” şi sunt chemată de colo-colo. Să aveţi un weekend minunat şi să vă distraţi! Beţi o bere şi pentru piciorul meu!

EDIT: ” Azi am aflat ca am entorsa. E aiurea rau. Ma doare piciorul. Dar nu ma doare, durere din aia, de iti vine sa urli. E o simpla durere. Oricum, e aiurea. Noroc ca nu e umflat, sau ceva asemanator. L-am zapacit pe tata azi, pentru ca eram in verva cat eram la spital si am inceput sa rad de radiografia mea, calcaiul meu arata ca un toc foarte imens. Si am niste degete ciudate – asa arata radiografia -. Dupa ce am iesit din spital, afland ca nu trebuie sa mi-l pun in ghips, am nevoie doar de o fasa, am inceput sa topai si sa cant. Tata a zis ca fac misto de el, ca pana acum ma durea piciorul si acum sar. A fost o zi reusita. Peste cateva ore, nu va mai fi o zi reusita pentru ca vor veni o gramada de rude, o multime de verisori, verisoare, copii mici care vor distruge camera MEA, locul MEU, vor cotrobai printre cartile MELE, vor sta pe patul MEU, pe scaunul MEU, vor bea din sucul MEU, cumparat de MINE si eu voi urla ”NU ATINGEEE!” .

Sa aveti un weekend placut. “

M-am văitat şi la Dono, dar eu defapt nu mă vait, eu doar informez populaţia cu privire la viaţa mea. Cam asta e tot.

Un weekend plăcut vă urez.

i need no symphaty

Because i’m easy come, easy go, little high, little low!

Oficial ador melodia asta şi o “cânt” – asta e o exagerare – de câte ori am ocazia cu Irina, dar bineînţeles că nu ştim calumea versurile.

Băăăi, au câştigat Green Day la BEST ROCK, aseară la EMA. Îmi palpitau toate cele cinci inimi cânt Billie alerga ca un dement şi se tot repeta un ritm de la “Know your enemy”, apoi au cantat “Minority” . Şi după, când au câştigat, au venit pe scenă şi Tre nu ştiu ce naiba a zis, apoi a mai zis câte ceva şi Billie şi după face ” And he is Mike Dirnt” şi Mike face ” I’m Mike Dirnt!” . A fost funny.

Aşaaaa. Am primit o leapşa frumoasă de la Ada. Trebuie să pun o poză funny şi una care e aşa, mai de inimă verde-albastră-roşie. Dar pentru că nu mă pot decide, pun două d’alea, două d’alea.

D’alea vesele şi d’alea melancolice.

Da, ştiu, sunt foarte tru’ că am editat prima poză, sau a doua, mă rog . Într-una sunt eu cu Amalia, când ne-am pus pălării şi fel de fel de chestii şi am început să cântăm prin casă. Eu cu vocea, Amalia cu chitara – bâta mea . Bineînţeles că şi-a dat în cap cu bâta, de inteligentă ce e.
Poza cealaltă a fost făcută recent, vineri, când am sărbătorit Halloween-ul. Aveam o mănuşă găurită, o monedă în mână. Eram fardată. Pe toată faţa. Mă rooog.

Următoarea era pe vremea când eram în Austria, eram în maşină, pe rolul de fotograf, aparatul foto era setat pe modul Macro şi mi-a prins picăturile de ploaie. Cealaltă poză este în drum spre mare, calitatea e varză, dar îmi place aşa de mult poza, plus că atunci am avut parte de o surpriză nemaipomenită – plecarea asta – şi în maşină tot urlam cu Andreea, vară-mea, “Alo, mă, sunt la Feteşti!” . Şi era frumooos.

Leapşa merge mai departe la Andra şi Grig.

Gata şi cu leapşa. Weekendul ăsta va fi unu’ plin de “invaders” – rude, rude, rude, rude, rude. Mâine mă duc la doctor, finally. Mă doare piciorul drept rău de tot. La gleznă, pe acolo ( mă doare unde te roade te obicei adidasul ) şi în partea din faţă pentru că mi-am scrântit piciorul ieri, în timp ce coboram scările, încercând să aflu numărul unei colege, având două telefoane în mână.

Să aveţi un weekend plăcut!

nu, nu, nu, nu.

Ieri dimineaţă aşteptam iar autobuzul. Acesta întârzia ca de obicei. În fiecare zi, văd o femeie care nu ştiu câţi ani are, dar lucrează. Are un râs dubios. Ceva de genu’ ” HÎHÎHÎHÎ “. Mă sperie. Şi râde din orice. Ieri am intrat în vorbă cu ea, pentru prima dată.
Îmi zicea că ar fi bine dacă s-ar pune nişte canapele în staţie, să fie cald. I-am spus că ar fi frumos dacă ar fi şi un tonomat de cafea. A fost de acord cu ideea, zicea că dacă ar fi fost aşa, ar fi venit cu o oră înainte. Mi-a zis când ar trebui să vină maşina, cum nu vine, etc.
Bine, sunt multe speciemene în acea staţie. Pe care nu am timp să le studiez prea mult. Dar ştiu sigur că mai e o proastă. Proastă de-a dreptul. Dar e îmbrăcată bine, e frumoasă, zâmbeşte. Vorbea cu cineva în autobuz şi acel cineva nu ştiu ce îi zicea de trenuri. Că trebuie să plece la şase, mâine etc. Asta îl întreabă de ce nu e în tren. El îi spune încă odată că el MÂINE trebuie să fie la şase în tren. Scoate un “aaa” şi râde. Apoi tipul îi povesteşte de cuşete. Bagă un ăhă. Ăla iar îi zice de cuşete, asta tot pe ăhă îl ţine în braţe. Într-un final, tipu’ se prinde şi îi explică ce înseamnă cuşetă. Tipa începe să râdă. M-am săturat, vă spun drept!

Când eram în metrou am rugat-o pe Pitty să ” apese cu butonul pe deget să se deschidă / închidă uşa “. Iar Ioanei la ora de franceză i-am explicat, contrariată: ” Azi e azi şi nu poate să fie mâine! “.
Ieri a nins.

Azi am avut o stare din aia, aiurea rău, ştiţi voi, plouă şi suflă vântu’ şi îţi intră ploaia în suflet. Mbine, mă exprim anapoda rău. Înţelegeţi voi.
Şi am o stare permanentă de somn. Îmi e somn tot timpul!

Aaaa… azi ne-a trimis diriga la cabinet. Pe cei care tuşim sau suntem răciţi. Cum mă încadrez în prima categorie, m-am dus. Dar am văzut că sunt mult prea mulţi oameni şi timpul trece aiurea, aşa că m-am dus înapoi în clasă. Doar tuşesc, dar iau bomboane de gât. Îmi trece, sunt sigură. M-am dus, mi-am pus capul pe bancă, cu gândul la somn şi… s-a sunat. La fizică m-a ascultat proful, am spus aiurea o chestie, mi-a dat un 8 cât mine de mare. Şi acum trebuie să fac un proiect la fizică. Şi să rezolv subiectul de la olimpiada de anul trecut de la română. Şi să fac un eseu în care să îmbin semnificaţia jocului din “REM”, din “Homo Ludens” şi cred că şi din “Mari teme ale literaturii româneşti “. Cred, nu sunt sigură. Trebuie să îmi fac tema la engleză, să mă apuc să învăţ timpurile, pentru că la gramatică sunt o mare tufă de Veneţia, să mă îmbrac în galben când am latină. Mă gândesc să învăţ o declinare. ( Amalia, dă-mi un ţîr cu declinările ! )

Am terminat de citit De veghe în lanul de secară. Pentru a doua oară. O să mai revin asupra lui. Dar acum mă duc să dorm.
Nu am chef azi, nici mâine, nici niciodată. Vreau să dorm. M-am săturat de noiembrie!
E cea mai idioată lună posibilă. Acum te ascultă profii la greu, dai teste, teze, plouă, ninge, te trezeşti mai greu, te culci mai târziu, îţi e lene să te mişti, să mănânci, să faci orice. Plus că mai vine şi o zi aiurită în care cică mă fac mare. Da’ de unde. Nu vreau. Şi gata.

Vreau să ningă, să ningă, să ningă şi să cânt “The saints are coming” când vine metroul. Şi vreau să merg la fosta mea şcoală… ce ciudat sună fostă. Mi-e dor de profesorii mei. Dacă află profa de fizică de nota mea… Mă rog, ea este cea care mi-a zis clar că realul nu e de mine, să fug la filologie.

Şi gata, la mulţi ani.

La mulţi ani, mami!

ce pişpiricii lu’ Floflo faci?

Aşa m-a întâmpinat Pitty aseară (defapt întrebarea asta a fost pusă după ce nu i-am mai răspuns) când eram moartă, rupt, răcită, behăită, miserupistă.
Să vă explic.

Sâmbătă. Trezirea cu noaptea în cap, conştientizarea că nu m-am pregătit pentru olimpiadă, luat la întâmplare un pix, un creion şi o gumă, aruncarea lor într-o geantă împreună cu multe alte chestii, care mai de care mai NEfolositoare, crizarea pe persoană a fiinţei ce poartă numele de Mădălina, că nu ştia cu ce să se îmbrace, cum să îşi prindă păru’, care nu îi stătea nici dacă îl plăteai, crizarea aceleiaşi persoane că taxiu’ personal a.k.a. tata nu mai pleca, aruncarea în maşină şi privirea tembelă în gol a acestui personaj.
Ajung într-un final la destinaţie, m-am întâlnit cu doi colegi, îmi tremurau dinţii în gură de frig, vine Ioana cu pălăria a la Michael Jackson, păr ondulat, ohohohohooo, intrăm în şcoală, nu ne lasă să mergem într-o clasă, ieşim afară, unii dârdâie cu ţigara în mână, ne îngheaţă fundu’ pe bancă, mergem spăşiţi spre clase. Realizăm că NIMENI din clasa noastră nu se afla pe NICIO listă. Deja ne făceam planuri, ohohooh, să vezi ce dorm în 331, 335, metrou, la la la. Vine diriga, ne “aranjează”, ne bagă într-o clasă în care era frig, parchetul era mişcător ( adică era umflat ) (când am dus lucrarea şi m-am întors în bancă, am călcat pe porţiunea aia şi m-am speriat ). Aşteptăm “cuminţi” subiectele, nici astea nu mai vin, tanti secretara ţipă la mine, că de la ce şcoală vin?! nu sunt în Caragiale?!. Bre’ tanti, care m-ai speriat, de mi-a ieşit păru’ prin căciulă, aşa m-a rugat diriga să scriu. TACI!
Facem exerciţiile la comun,
( Yoyo: te califici?
Eu: dacă te califici tu, mă calific şi eu. ) ne lălăim prin bănci, vin profesoare care ţipă la noi că nu suntem cuminţi, primesc mesaje care tot anulează întâlnirea pe care urma să o am după ce ies de la olimpiadă…

Ieşim frumoşi, conştineţi că am făcut totu’ incredibil de bine, o iau pe Yoyo cu mine în Cărtureşti, îmi iau De veghe în lanul de secară, cartea mea preferată, care în sfârşit îmi aparţine ( e şi preferata lui Billie Joe . ) şi mai iau o carte pentru ziua lu’ maicămea. Mergem la MC, ne fâţâim pe acolo, Yoyo găseşte masă, eu nu o mai găsesc pe Yoyo, era cât pe ce să mă întâlnesc cu Amalia, că era la TNB, lua bilete, dar n-am avut eu norocul ăsta…

Plec de la Mc, fuga iau metroul spre punctul de întâlnire, ajung la fix, o văd pe fosta mea colegă, Cristina, cu care trebuia să merg la Teenpress, însoţită de sora ei, însoţită de o fostă fostă fostă colegă ( am fost colege până în clasa a patra, am fost la ziua ei, ea a venit la ziua mea) şi o fostă colegă, Andra, cu care nici nu mă aşteptam să mă întâlnesc. Am fugit doar cu cele trei ( Cristina, sor-sa, fosta fosta etc colegă ) şi am schimbat la metrouri într-o veselie. Ajungem la Politehnicii, găsim două tipe care aşteptau membrii care să vină la Open Doors, ediţia 4, teenpress, ne duc unde trebuia, primim cookies la recepţie, revista Teenpress, insigne, intrăm în sală, frig de mori, am vorbit la la la la, etc etc etc, dârdâiam, am oftat, nu mai ştiu de ce, mi s-a atras atenţia că m-am plictisit, i-am spus că nu, apoi mi-am dat cu părerea despre ăăă… presa din ziua de azi. ( am fost la atelierul de Jurnalism ). În ultima jumătate de oră aveam de luat un interviu, cine voia, eu cu fosta colegă nu am făcut nimic, iar la sfârşit când s-au primit premiile ni s-a spus ” Mulţumim pentru………. participare!”. Am început să râdem, mă rog, ne-am mai plimbat noi pe acolo, voiam să participăm şi la ăăă… lansarea unei cărţi, dar ne-am răzgândit şi am plecat spre casă. Am ajuns într-un final acasă, gâtu’ îmi era înţepenit şi vorbeam pe nas şi am băut un ceai şi mi s-a făcut greaţă.

Duminică. Trezirea cu noaptea în cap, mâncarea a nu ştiu ce, aşezarea fundului meu nobil în maşină, pornim spre ţară. ( în câteva zile e ziua maică-mii şi a vrut să îşi vadă părinţii.. )
Am observat că şi lui naşi-miu au început să-i placă Paraziţii, aşa că îmi pare bine că mai există un fan în familia asta (mama a crezut că am înnebunit când am început să ascult paraziţii ) . Apoi am ajuns la ţară, am mai purtat nişte discuţii inteligente despre Bacovia, la la la, ne-au uitat la desene animate şi apoi la Charlie Chaplin şi am râs cu lacrimi. Apoi nu ştiu ce am mai făcut. Cre’ că am dormit. Nu-s sigură.

Acu’ sunt în faţa calculatorului, devorez o ciocolată şi mă gândesc că am o grămadă de teme…

Cum a fost weekendul vostru?

taste the rainbow!

* aş vrea să arunc cu skittles în oameni şi să le spun ” taste the rainbow!! “ *

Acum câteva zile, la cantină.
- Ralucaaa!
- Da?!
- TASTE THE RAINBOW!
tss, psss, floooşc, una bucată skittles aterizează în fruntea Ralucăi.

Care acum câteva zile, că a fost ieri, în ora de biologie, când ne plângeam că nu avem cu ce să ne îmbrăcăm de halloween. Şi Pitty avea skittles verde, eu o ciocolată fierbinte în faţă şi joe, Ioana un kit kat, Antoanela tot o ciocolată caldă şi Raluca o ciocolată care i-a fript limba atât de tare, încât mi-a cerut apă să îşi pună în pahar să fie mai rece … şi eu mi-am fript limba în ziua aia, dar n-am zis nimic, breee!
Şi cum ne văitam noi pe acolo, Yoyo fiind la altă masă, o strigă pe Pitty:
Yoyo: PITTTYY!!!
Pitty: Daaa?!?!?!
Yoyo: Am faţă de maimuţă?!?!
Eu: Mda.
Yoyo: POFTIM?!
Pitty: Defapt, ai faţă de fund de maimuţă.
Yoyo: PITTY!!!
Eu: Ştii că de fiecare dată când spui ceva, practic ăăă…. faci pârţ?!
Yoyo: MĂDĂ!!!!
Eu:
Pitty: “#¤%&/&%¤ ( am uitat ce a spus )
Eu: YOYOOOO, zi ceva!
Yoyo: ceva!
Eu: una.
Yoyo: ăh?
Eu: şi încă una.
… (după 5 minute)
Eu: YOYO!
Yoyo: DA?!
Eu: încă unaaa!
Pitty: şi mă duc!

Eram pe jos de râs.
Asta aşa, să vedeţi ce-mi debitează mintea şi cât am putut să râdem.

EDIT:
Chestii de la pitty:

Ziua a inceput sec ca de obicei.M’am trezit mi’am baut laptele si m’am urcat in 97 asteptand sa ma vad cu Mada la Chibrit…[in timpul asta Madalina era urmarita de un obsedat si eu radeam isteric in 97.]

Am ajuns ,m’am vazut cu Mada,am cantat This is Halloween in Victoriei si pe Partis.
Germana,Istorie[am punct!],Engleza…si finalizam cu ora de ras-Romana.
Profa:Flesculee!!!Esti atent?[il cheama Flesca Mihai,dude!=))]
Derek:Da doamna,vorbeam despre fragrant si …
Profa:Mda..continuam.

In fine. In timpul zilei crizele de ras nu au lipsit,chiar deloc…

Terminam orele,bem o ciocolata calda la cantina,mergem la sala 101 sa ne bagam in costumele de Halloween pentru partyul din sala de festivitati.
Madalina a fost cersetor,Ioana a avut un tricou mic pe care scria “Acesta este costumul meu de Halloween”,iar eu am avut un tricou personalizat cu mesajul “Sunt costumata intr-un covrig–doar ca tu nu vezi”.
[Am castigat premiul pentru cea mai buna Mumie!-gen..concurs de infasurat in hartie igienica]

In fine,mi-am facut cu Mada si Ioana pancarde cu “Free Hugs”.Am imbratisat juma’ de scoala,dupa am iesit cu pancardele pe strada strigand “Free Hugs!!!!”. Si ghici ce,lumea ne’a luat in brate!

Şi acu “neşte” poze. Scuza-ţi-mi faţa. Ştiu că am o faţă de cerşetoare chiar reuşită. )