Existenţa mea parcă se complică de la an la an. E enervant. Când eram mică, de abia aşteptam să vină ziua mea, să duc bomboane la şcoală, să-mi fac ziua.
Nici până în ziua de azi, unii dintre foştii mei colegi nu ştiu că pe 3o noiembrie este ŞI ziua mea de naştere, nu numai de nume. Dar le stătea bine cu bombonica în gât, nu? Era frumos la început, clasa a 3-4-5 a, când invitam colegii la mine acasă şi primeam urşi de pluş şi cărţi. Şi felicitări desenate de mâna lor, cu Eu – săgeată – chestie , Tu – săgeată – chestie, şi eventual o inimă între, iar sus, sau pe la mijloc scria mare La mulţi ani! Într-un colţ era şi o porcărie de genu’ “Când va bate vântul peste părul tău, să-ţi aduci aminte de numele meu: Zambilica. ” Primeam cadouri, trebuia să zâmbesc, să mă minunez, deşi nu îmi plăceau. La ultima zi de naştere sărbătorită (asta a fost acu’ 4-5 ani ), baieţii au venit primii şi toată seara am ascultat 50 cent – Candy shop.
Lucrurile au evoluat, nu îmi mai făceam ziua de naştere că mă enervam aiurea, duceam doar bomboane. Bineînţeles că şi atunci mă enervam când eram serbată cu toţi Andreii şi Andreele, pentru că eu nu eram numai Andreea, eram şi Mădălina şi atunci, pe 30, mă scosese maicămea din burtă, în urmă cu nu ştiu câţi ani. Mă rog.
Ce naiba am realizat eu anul ăsta? ( că cică se face un top când e ziua ta de naştere, ce ai realizat şi ce urmează să faci ) Nimic. Vreţi să detaliez?
Am fost o elevă silitoare, nu mă certam cu profesorii ( decât cu dirigu’ când mă trimitea acasă să-mi iau cămaşa şi după venea în fiecare oră de curs pe care o aveam, să vadă daca am cămaşa – în ziua aia cred că am cedat psihic şi am început să plâng ) , nu copiam la teste ( decât la toate testele, când stăteam cu Danny – el fiind singurul care ştia să copieze calumea -), nu băteam băieţii ( în clasa a şasea dirigu’ m-a ameninţat că vine acasă să vorbească cu tăticu ), nu alergam pe holuri ( doar fugeam; la sfârşitul primului semestru din clasa a 8a a venit Amalia cu skate-ul la şcoală, am fost singura care s-a dat pe hol, apoi dirigu’ m-a văzut şi mă aştepta în clasă. A zis că nu lasă pe nimeni să plece dacă eu nu intru în clasă să mă urecheze). Chestii minore, ştiţi voi. Odată am venit de la şcoală, am dat drumul la calculator, am pus Vama – Vara asta ( wtf, i know ) şi am luat o bere şi am băut-o pe toată ( pe stomacul gol ) şi după nu mai îmi simţeam capul, ba da, mint, era prea greu, şi m-am chinuit să duc sticla la locul ei, în navetă ( mama a aflat peste trei luni, când eram în concediu, tocmai ajunsesem în ţară şi nu ştiu cum ajunsesem la capitolul bere, zicea că are impresia că bunică-miu ia bere, eu i-am zis că nu el a luat bere, ci eu am fost bestia ) . Ăăă, şi cel mai important. Am ajuns la liceu.
Trecând peste chestiile astea, am ajuns o mare frustrată, nervoasă, numai cu prieteni falşi în jurul meu, care s-au grupat doi câte doi ( ăsta e motivu’ pentru care uneori stau singură în bancă – la română şi la engleză sunt obligaţii, pretexte. ) şi care mi-au făcut fel de fel de măgării. Sunt fericită că pot avea încredere deplină în cineva ( uneori am mai multă încredere în ea decât în mine. ) . Trecând şi peste chestiile astea, am realizat că-s o mică oiţă verde a familiei, neavând în cap măritiş şi alte porcării d-astea, nu-s diplomată ( că nu-s tort. 
) şi ajung să mă cert de fiecare dată cu mătuşile care îmi spun să-mi revizuiesc comportamentul “pentru că nimeni nu o să te placă “. Ete fleoşc. Mă doare în cur. Nu mă place nimeni pentru că-s sinceră?
Mbine, pe lângă perfecţiunea mea întruchipată am şi defecte. Acu’ nu vorbesc de complexe, ci de chestiile care chiar sunt defecte. Acord prea repede încredere oamenilor [ dovada: ne înţelegem bine, consumăm minute şi ardem aiurea mesaje - mai mult eu decât tine, plus că eu am plătit aproape triplu, că eram cu roamingu' - şi ajung să mi se zică că-s o big pupincuristă. Şi faza e că nu-s. Orice: ignorantă, cretină, dusă cu pluta, naivă ( să nu mă fac proastă singură ) dar nu pupincuristă. ]
Am ajuns într-o perioadă în care îmi place să citesc mai mult decât de obicei, în maxim 3 zile termin o carte care îmi place, şi să mă joc porcăria aia de brick game. Să mă uit la seinfeld şi să râd. Să râd la bancuri seci. Să râd ca să nu plâng.
Şi… se spune că evoluezi dacă mai inaintezi cu un an ( Amalia, mai ştii faza aia cu… ai mai adăugat încă un floc în coiul vieţii tale? Am fost genială la faza aia. ), dar chiar nu e aşa. Pentru că ajungi să o iei razna. Cel puţin eu asta fac. Ajungi să o iei razna, pe câmpii şi să te doară în degetul mic de la piciorul stâng de ziua ta. Practic de bucuri că ai ieşit dintr-un vagin (© Badpitzi) . Eu nu pot să mă bucur nici măcar de asta, că am fost făcută prin cezariană ( ” Că de mică erai căpoasă ” – mum ) . Mă enervează când oamenii îşi aduc aminte de tine fix în ziua aia, din tot anu’. Măcar, dacă nu te bagă în seamă tot anul, de ce să te bage atunci? Nu vreau să le creez obligaţii, să le consum minute şi mesaje. Nu vreau să trăiesc din urările voastre de la mulţi ani. Trăiesc mulţi ani şi fără urările voastre. Totu’ e să vreau eu.
Şi gata, îmi bag picioarele, am făcut cinşpe ani. Evitaţi urările de la mulţi ani, chiar nu le suport.
Şi pentru că e ziua mea, o să dorm mai mult ca niciodată şi o să ascult următoarele melodii obsesiv:
- Bee Gees – Stayin’ Alive
- Scorpions – Wind Of Change
- Guns n roses – Yesterdays
- AC/DC – Highway to hell
- Pink Floyd – High Hopes
- Green Day – American Idiot
- Pistol Cu Capse – Nervos
- Supersuckers – A Good Night For My Drinkin’
- Beck – Loser
- Nirvana – D-7
Speranţe pân’ la anu’ viitor când mă vedeţi la mtv, sweet sixteen?
- o beţie cruntă (she’s a lady! woaohohoa)
- nimic.
De ce sunt sigură că nimeni nu o să citească cretinătatea asta?
I’d rather be hated for who I am, than loved for who I am not. – Kurt Cobain
Am primit cel mai frumos cadou! Un telefon genial de la tataaaa – și pe fundal se auzea Wake me up when september ends – . Și și și am mai primit o bluza, chestie mișto de la nașimea, o geacă și și o eșarfă – față de masăăăă. Și și de la mătuși-mea bani să-mi iau un ceeaaas!
